Nu ai venit? Și ce dacă? CASS tot plătești.

Conform noului Cod Fiscal, votat de parlament și promulgat recent de președinte, de anul viitor toate persoanele care nu obțin venituri vor trebui să depună la ANAF o declarație în baza căreia li se va impune plata contribuției la asigurările de sănătate în cuantum minim de 5,5% din salariul minim brut pe ţară, adică la valoarea de acum: 66 de lei pe lună (792 de lei pe an). Excepție fac elevii şi studenţii (până la 26 ani), femeile însărcinate sau lăuze şi persoanele cu handicap. De asemeni sunt exceptate persoanele (soț, soție, părinți fără venit) aflate și declarate în întreținerea unei persoane asigurate.

Până acum, nu exista această obligație iar dacă aveai nevoie de spitalizare, ca și om fără venituri, trebuia să plătești taxa pe șase luni. Nu avea nimeni treabă cu tine până nu aveai nevoie de medic. Acum situația e diferită.

Așadar, de anul viitor, toate persoanele care nu realizează venit trebuie să declare aceasta fiscului și să plătească contribuția la sănătate. În caz contrar se poate ajunge și la executări silite. Baiul mare este că cei mai mulți nici nu vor avea habar că trebuie să facă asta, datoriile și penalitățile vor crește și vor fi adevărate drame.

Articolul 180 alin (1), arată obligaţia clară a persoanelor fizice fără venituri de a plăti CASS.

” (1) Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie. (2) Contribuţia prevăzută la alin. (1) se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului minim brut pe ţară şi se datorează pe toată perioada în care sunt încadrate în această categorie”,

    1. Laura Oana 09/10/2015
      • Teofil Gavril 09/10/2015
    2. George 27/09/2015
    3. Manuel Cheța 10/09/2015
      • Teofil Gavril 10/09/2015

    Lasă un răspuns la Teofil Gavril Anulează răspunsul