Ce este INFO-PFA?
Este o pagina personală. Un jurnal pe care l-am făcut pentru a descrie procedurile urmate de mine pentru inființarea PFA II sau IF. În cazul în care sunt oameni care au intrebari la capitolul asta și pot fi de folos să găsească aici resurse. Vreau ca să dau o mână de jutor celor care au nevoie şi să spun despre amănunte care să reducă timpul pierdut in birocratie si banii pierduti din neştiintă.
Pe mine mă găsiți la www.visteria.ro, www.filu.ro sau www.filedinjurnal.ro
Declinarea responsabilității.
Da. Îmi declin orice responsabilitate în privința informațiilor scrise pe site. Nu sunt contabil și nu îmi propun să scriu ca un contabil. Sunt un antreprenor și voi scrie informația așa cum o înțeleg eu, dar e posibil să știu sau să interpretez greșit anumite legi. Nu am intenția asta dar nefiind specialist se poate.
Atenție!!! Consultați întotdeauna specialiștii ANAF sau contabili autorizați înainte de a lua decizii. Acest site nu este unul al vreunei autorități ci un blog personal în care mă străduiesc să scriu cât de corect sunt în stare.
Reclamă
De ce apare reclamă în site? Pentru că pagina trebuie să se întrețină singură. Nu se face profit din stilul în care am acceptat să pun reclame dar se poate plăti găzduirea paginii. Așa că, dacă vreodată aveți de cumpărat ceva de pe magazinele online, nu ezitați să dați clic pe bannerele din site, oferiți o mână de ajutor în menținerea lui pe linia de plutire.
am utilizat SAGA ps din 2014 ptr 2 pfa profesii liberale medici , si azi din greseala am dat actualizare SAGA fara sa ma documentez ca e contra cost si nu mai pot iesi din versiunea actualizata fara autentificare si parola ,Am avut inspiratia si am salvat datele inanite de actualizare .
Ce sa fac acum?
Dacă ai datele e bine dar baiul e că numai ei iți pot spune ce e de făcut. Cea mai proastă variantă e să plătești programul 🙂 Sincer… a ajutat mult 2 ani. Nu ar fi mult.
Buna ziua,
Pentru un PFA care nu beneficieaza de concediu de maternitate si lauzie cand se depune cererea pentru indemnizatie.Mai este nevoie sa se astepte cele 42 de zile postnastere ?
Buna ziua ! Am un pfa neplatitor de tva , magazin materiale de constructii.In anul 2014 am inregistat pierdere(atunci nu se trecea aportul in registru),
1. trebuia sa fi trecut aportul in numerar in ceva lista?.
2.In registrul de incasari si plati pe anul 2015 trebuia sa incep de la 0?
3.Daca aduc un aport in numerar de exempu in 2015,trebuie sa il retrag tot in 2015?
4.pot sa fac factura +chitanta catre o persoana fizica sau trebuie neaparat factura +bon?
1. Din 1 ian 2015 trebuie sa treci si aportul în RJIP
2. Da, de la zero.
3. Nu neapărat.
4. Poți, dar dacă lucrezi cu persoane fizice trebuie sa ai neapărat casa de marcat chiar dacă la unii la tai chitanțe nu bonuri.
Atenție la aportul de numerar, ei figurează în RJIP dar nici intrarea nici ieșirea nu trebuie să se reflecte la depunerea D200. Nu sunt venituri și cheltuieli. Eu folosesc un program contabil și el face diferențierea. E de preferat să consultați un contabil pe tema asta.
daca o intreprindere individuala opteaza pentru plata impozitului la norma de venit, mai exista obligatia intocmirii NIR-urilor la marfa si respectiv Raportul de gestiune ?
Legal nu gasesc obligația asta dar am auzit ca inspectorii ANAF cer NIR-urile
Nu mai este obligatoriu. Daca aveti nevoie de un contabil imi puteti lasa mesaj. In Romania pana si ceea ce ar trebui sa fie simplu, e complicat! Carmen
Buna ziua,
Legat de Registrul inventar, as dori sa stiu ce anume se trece, se trec veniturile(facturile incasate), cheltuielile deductibile integral?Pentru bunurile cumparate pe pfa dar folosite si in scop personal se trece doar valoarea deductibila?Referitor la documentele necesare inventarierii, fiind pfa o singura persoana, mai este necesar decizie de numire a comisiei, proces verbal de instruire.
Cu privire la cheltuielile deductibile aferente sediului social( eu am activitati desfasurate la beneficiari, respectiv in afara sediului), in anul 2016 se pot deduce cheltuielile legate de sediu proprotional cu suprafata folosita( eu folosesc ap cu 3 camere deci doar 1 camera respectiv 25%?) fara se se considera cladire cu activitate economica.Precizez codul caen este consultanta.
Am solicitat la anaf registrul unic de control dar au spus ca pentru pfa este optional.in codul fiscal spunea ca toti contribuabilii inregistrati la onrc au obligatia de a avearegistrul unic de control. nu inteleg
Va multumesc anticipat pentru raspuns
Cred ca va trebui sa intrebati un contabil. In inventar nu se trec facturi ci totaluri (ex total marfa in stoc, total numerar in sertar, sold banca etc)
Daca ati cumparat produse pe PFA pt dvs ca persoana ele trebuiesc trecute ce si cheltuieli nedeductibile. Din acel moment nu mai au nici o treaba cu PFA-ul. Nu puteti cumpara un calculator de exemplu pe pfa dar sa il folositi pt dvs personal și să îl deduceți din PFA. Adica e important al cui e. Daca e luat si dedus pe PFA trebuie trecut la inventar. Daca e luat pe PFA dar nededus, adică acea suma e impozitată nu trebuie dedus. (hm, greu de exploicat). Daca e luapt pe PFA atunci se trece valoarea care a ramas de amortizat din cate stiu. Întrebati, eu de asta m-am ferit sa le amestec 🙂
Pentru impozite citiți aici, am pus azi noutati: http://www.iiifpfa.ro/2015/12/29/obligatii/impozite/clarificari-privind-impozitul-pe-cladiri-la-pfa-sau-srl/ Eu nu am dedus și nu voi deduce nimic ca să nu mă complic.
PFA-urile au nevoie de registru de control. Dacă vreti liniste cu raspunsul lor, faceți intrebarea in scris ca sa aveti un raspuns in scris și dacă in scris va vine raspunsul ca nu e obligatoriu atunci nu aveti de ce va teme.
Ce reprezintă pfa stagiu incomplet vs pfa stagiu complet?
Stagiu incomplet e cel obligatoriu, de 10.5% aduce care reprezinta 1/3 vechime. Cel complet e de 23% (și are inclus pe cel obligatoriu de 10.%) și inseamna ca merge vechimea la fel ca a unui angajat.
Buna seara , am si eu un Pfa , domeniul este consultanta si asistenta tehnica in construcții , mașina este pe pf , dar am făcut un contract de comodat între pf si Pfa in cazul acesta am nevoie si de delegație si de foaie de parcurs ? Folosesc programul de la Saga , am cumpărat 2 telefoane iPhone pe Pfa factura totala este 4.800 lei cum înregistrez in Rjip aceasta factura ? Abonamentul de telefonie mobila este pe Pfa . Va mulțumesc mult pentru ajutor .
doresc sa infiintez un sevice auto si as dori sa achizitionez programul de contabilitate saga ps 3.o.232 in sistem real .ce ziceti e bine sau trebuie sa achizitionez alta versiune. multumesc
Da, Saga PS e ok, cel putin pe mine m-a slujit bine până acum. 🙂
Buna ziua,
As dori sa stiu daca este obligatorie deschiderea unui cont la Trezorerie pentru efectuarea platii de catre o institutie publica pentru executarea unui contract de lucrari. Va rog sa imi spuneti si cadrul legal. Va multumesc mult!
Din păcate cadrul legal nu îl ştiu, poate interveni cineva care il stie. Din experianta mea insa va spun ca PFA-urile si II-urile nu au nevoie de cont de trezorerie pentru platile primite de la institutii publice. Societatile comerciale au obligatia asta dar PFA-urile si II-urile nu. EU lucrez cu 2 primarii si 6 scoli s nu am avut nevoie.
Am mai prezentat odata situatia dar nu stiu unde s-a dus si daca s-a receptionat.
Pana in august, cand am depus si 300 si 394 am fost platitor de TVA.Apoi societatea a iesit de sub incidenta TVA. La sfarsitul anului va trebui sa depun 392B ? Cifra de afaceri o iau in considerare proportional X : 12 * 4 (sep,oct,nov,dec) sau cum trebuie procedat ?
Va multumesc anticipat.
Buna ziua,
Va multumesc in primul rand pt informatiile pe care ni le oferiti si care ne sunt de mare ajutor.
Sunt in curs de a constitui o IF impreuna cu sora mea, si am ajuns la capitolul autorizatii ANPC.Este vorba despre infiintarea unui site unde vom face comert cu metale pretioase si pietre semipretioase, accesoriile le vom asambla tot noi.Taxele/operatiune autorizatie fiind mari,nu as vrea sa platesc gresit, si nu inteleg la ce operatiuni ma incadrez (inafara de cea pt comercializare metale pretioase)
Va multumesc!
Grozav. Credeam ca trebuie sa fac ceva schimbari 🙂 Daca e corect ce am mai citit prin alte locuri, se pot deduce cheltuielile pentru o camera din apartament. In cazul meu, fiind un apartament de 2 camere, cred ca as putea baga 50%. Daca reusesti sa afli ceva da-mi te rgot un semn. Mersi mult.
Multumesc de raspuns. Am facut separat pana la urma ca sa fiu sigur 🙂
As mai avea niste intrebari daca se poate. Nu prea inteleg cum sta treaba cu deducerea cheltuielilor de la sediu. Cand am infintat II-ul am trecut apartamentul in care locuiesc ca si sediu social (cu contract de comodat semnat intre mine si mama mea) iar in hartiile primite de la RC am 2 certificate constatatoare in care se specifica ca nu voi desfasura activitati in spatiul destinat sediului profesional si ca activitatile se vor desfasura la sediul beneficiarului si/sau inafara sediilor proprii. In cazul asta pot deduce ceva chelutieli sau trebuie sa imi fac punct de lucru?
Multumesc anticipat,
Da se deduc sigur. Nu stiu ce procent din ele si care e procedura dar se deduc. Ma interesez.
Nu știu exact insa teoretic ar trebui sa fi eseparat, pot sa recomand sa ai un cont separat. E mult mai util si ai complicatii mai putine. Eu am facut la CEC atunci cand am infiintat ca era cel mai mic pret acum nu mai stiu unde e mai avantajos.
Buna ziua,
In primul rand tin sa va multumesc pentru acest blog. Azi am depus dosarul pentru infintare unei II si informatiile de aici m-au ajutat foarte mult.
O intrebare am totusi. Am cautat pe net si nu am reusit sa gasesc un raspuns clar la intrebarea asta: Ca si PFA/II am nevoie de cont separat la banca sau pot sa folosesc un cont personal pe care il am deschis deja? Cred ca ar fi bine sa precizez ca voi activa in domeniu proiectarii pe partea de instalatii si voi avea de lucru atat cu persoane fizice cat si cu persoane juridice.
Multumesc anticipat.
Multumesc de raspuns. Nu cred ca se depune aceasta declaratie la IF uri. Cand am spus trei membrii nu m-am referit la angajati ci la faptul ca intreprinderea mea familiala este constituita din eu, mama si tata….fiecare cu cate o cota parte.
… nu am auzit varianta asta pana acum eu am II si am depus 220 si 200. Termenul la 204 e 15 martie dar trebuie sa te lamuresti daca trebuie depusa. Aici gasesti declaratia si detaliile pe verso http://www.numeris.com.ro/toate%20declaratiile/decl204.pdf
Daca ai II si ai angajati 3 oameni nu trebuie 204, dar nu stiu ce intelegi tu prin „trei membri”
204 este Declaratie anuala de venit pentru
asociatiile fara personalitate juridica, constituite între persoane fizice
Buna ziua!
Am o intrebare: am o IF cu trei membrii si anul acesta contabilul mi-a spus ca trebuie depusa declaratia 204. M-am interesat de aceasta declaratie, pe care nu am mai depus-o pana acum si am inteles ca ar trebui depusa numai de societatile care in trecut au fost microintreprindere. Nu stiu daca m-am exprimat foarte corect, dar daca ma puteti ajuta sa stiu daca trebuie depusa sau nu aceasta declaratie si care este termenul ei de depunere!
Va multumesc!