ATENȚIE!!! Legea s-a schimbat începând cu 1 ianuarie 2016. Toate PFA-urile în afară de pensionari trebuie să depună D600 și să plătească CAS. DETALII AICI

În urma mai multor solicitări revin cu câteva precizări privind Declarația 600. Tradus declarația 600 înlocuiește ceea de depuneam inainte la pensii deci nu mai merem la casa de pensii ci la finante sa rezolvam treaba asta. Cine are CIM (contract individual de munca) nu are obligatia depunerii acestui formular.

Potrivit OUG nr. 125/2011, Declaraţia 600 se va depune de: întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale; membrii întreprinderii familiale; persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice; persoanele care realizează venituri din profesii libere; persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă.

Persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii (deci si cele care au contract de munca in vigoare), conform art. 6 alin. (1) pct. I – III şi V din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii nu au obligaţia depunerii declaraţiei.

Declaraţia 600 se va depune anual, termenul de depunere fiind 31 ianuarie inclusiv al anului pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale. În cazul contribuabililor care îşi încep activitatea în cursul anului fiscal, Declaraţia 600 se va depune în termen de 15 zile de la data începerii activităţii.

Sursa foto: Business24