Iată un articol interesant scris de Dana Gotia pe facebook AICI.

Cum preconizează Guvernul României ca printr-un nou Cod Fiscal să-i „sugrume” pe cei care obţin venituri din activităţi independente (PFA, II, IF). Profesiile liberale intră în aceeaşi categorie!

Iată, pe scurt, ce modificări vor să aducă:

1. Îţi desfăşori activitatea în propriul apartament şi deduci cheltuieli de întreţinere, utilităţi?
Ai două variante:
a) Să nu le mai deduci şi să plăteşti impozit mare pe venit;
b) Să le deduci, plătind impozitul pe venit aferent, dar să plăteşti de „n” ori mai mare impozitul pe apartament, ca persoană fizică, în procentul pe care l-ai alocat spaţiului, prin contractul de comodat, în vederea desfăşurării activităţii („n” pentru că nu este stabilită creşterea, deci nu pot furniza o informaţie corectă).

2. Eşti salariat/ă dar desfăşori şi o activitate independentă?
Dacă până acum, fiind deja asigurat la CAS (pensie) şi plătind contribuţia ca salariat nu plăteai şi pe veniturile din activităţi independente, odată cu noul Cod Fiscal, aceasta nu va mai avea importanţă, pentru că vei plăti, obligatoriu, şi pentru aceste venituri suplimentare.

Însă Guvernul nu se mulţumeşte cu această măsură exprimată astfel şi „pogromul” continuă.

Pe scurt, ai sau nu venituri (mulţi ies pe pierdere), CAS tot vei plăti, obligaţia fiind stabilită la nivelul venitului realizat dar care nu poate fi mai mică de 35% din câştigul salarial mediu brut, în vigoare în anul pentru care se efectuează definitivarea contribuţiei.

Anual, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilesc plăţile anticipate, se va depune declaraţia referitoare la îndeplinirea condiţiilor privind obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.
Deci: „Dacă venitul realizat, determinat în sistem real, este sub plafonul minim, plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale nu se restituie, acestea fiind luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare şi la stabilirea punctajului pentru pensionare”.

Ah, doar nu credeaţi că se încheie aici „distracţia”. Show must go on!

Baza impozabila pentru recalcularea plăţilor anticipate se va stabili în funcţie de situaţia în care se află contribuabilul care solicită acest lucru:
Celor care îşi încetează activitatea în cursul anului fiscal sau îşi suspendă temporar activitatea, li se va stabili baza impozabila în funcţie de venitul net estimat prin declaraţia privind venitul estimat/norma de venit (formular 220).

Ce se întâmplă cu CASS-ul?
1. Conform actualului Cod fiscal, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu este condiţionată de un plafon maxim dar este condiţionată de un plafon minim, şi anume de valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre de Guvern. Prin urmare, dacă venitul lunar realizat este sub plafonul minim, contribuţia se calculeaza asupra plafonului.

Ar putea fi eliminată condiţia privind plafonul minim reprezentând valoarea unui salariu minim brut pe ţară pentru stabilirea bazei lunare de calcul a contribuţiei. Astfel, persoanele care nu realizează venituri nu vor mai avea obligatia plăţii contribuţiei, iar cele care realizează venituri sub plafon urmează să plătească contribuţia asupra venitului efectiv realizat;

2. În prezent, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se stabileşte pe fiecare sursă de venit şi pe fiecare loc de realizare a venitului, fără efectuarea regularizării anuale a contribuţiei.

În noul Cod Fiscal, este posibilă introducerea unei regularizări anuale a CASS ceea ce înseamnă că în anul următor celui de realizare a veniturilor, organul fiscal va stabili baza anuală de calcul, că suma de baze anuale de calcul asupra cărora se datorează contribuţia va încadra această bază în plafonul anual maxim reprezentând valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut înmulţit cu 12 luni (plafon anual pentru anul 2015: 144.900 lei).

3. Punctul trei, acel „colac peste pupăză”, este că vor ca în noul Cod Fiscal să elimine deducerea de la calculul impozitului pe venit a CASS în cazul veniturilor asupra cărora se datorează această contribuţie deoarece, existând varianta regularizării anuale a contribuţiei, apare posibilitatea de a rezulta sume de restituit, fapt ce va implică recalcularea venitului impozabil care nu se poate realiza decât globalizând veniturile impozabile.

Scris pe pagina de facebook: Contabilitate în partidă simplă – Consultanţă şi evidenţă contabilă