Iată că încep să se mai clarifice lucrurile și să apară detalii mai complete și păreri avizate în legătură cu noul cod fiscal, inclusiv cu modul în care acesta afectează PFA-urile, PFI-urile, II-urile și IF-urile. În acest sens, încerc să scriu câteva lămuriri, așa cum le-am înțeles eu, ca deținător de PFA și neprofesionist în contabilitate. Dacă din rândul vostru, al cititorilor, există profesioniști în domeniu ar fi de apreciat sugestiile și corecturile dumneavoastră.
Nu se elimină nici o obligație. Așadar, din 2016 nu se scoate niciuna din taxele și impozitele actuale aferente PFA-urilor. Tot ceea ce aveam obligația până acum să declarăm și să achităm, a rămas valabil și se aplică și din 2016, până la modificări ulterioare.
Se adaugă obligații.
Prima schimbare mare la care mă refer este referitoare la plata contribuției obligatorii la fondul de pensii. Așadar, cei care până acum aveam un contract de muncă în vigoare sau care aveam contract individual cu casa de pensii, nu plăteam fond de pensii, pe câștigul PFA-ului. Din 2016 nu mai este acest avantaj. Din 1 ianuarie 2016, chiar dacă ești salariat, pe ceea ce câștigi ca PFA, trebuie să plătești 10.5% la pensii (adică din venitul net) dar este plafonat anual, la un plafon de 5 x salariul mediu pe economie x 12 luni.
În cazul în care un PFA dorește să beneficieze de pensie întreagă, opțional achită și contribuția de 15,8%, contribuția angajatorului.
Acum apar doua variante.
Prima în care PFA-ul nu a fost angajat, deci a plătit pensii prin impunerea aferenta lui D600 care înțeleg că rămâne neschimbată, deci se adaugă pensii de 10.5% din suma câștigată sau în conformitate cu norma de venit.
A doua, în care PFA-ul este angajat al său sau al unei terțe părți când iar intervina obligația, de a plăti acest 10.5% din venitul net. Oricum o dai, nu scapi.
A doua schimbare e cea referitoare la impozitul pe clădiri, datorat de persoanele fizice care au deschis PFA-ul în casa lor. Acolo e ceață deasă, totul e subiectiv încă și e nevoie să apară lămuriri. Cert este că fiecare primărie are o oarecare libertate de impunere în această directie. Oricum se pare că se poate ajunge la până la 10 ori impozitul normal din acea zonă, dacă PFA-ul funcționează în casa ta. La câtă foame de fonduri este, nu cred ca se va coborî mai jos. Circul va fi mare cu evaluări, stabilirea proportiei etc.
Totuși sper că va exista o scăpare. În lege apare o condiție „dacă acea persoană juridică deduce cheltuieli”. Eu nu am dedus niciodată nimic din gaz, curent, telefon, apă din PFA deci sper sa scap. E doar o presupunere, poate apar și lămuriri între timp.
Buna ziua,
Un PFA care obtine venit din activitate agricola, care depune D221 si a depasit in anul 2015 plafonul anual de 11.256 de lei este obligat sa depuna declaratia 600? Sunt si angajata cu norma intreaga la o societate comerciala. In raspunsurile de pe site-ul Anaf am gasit urmatorul raspuns:Pentru veniturile din activităţi agricole NU există obligaţia plăţii CAS, dar nu sunt sigura ca nu trebuie sa depun aceasta declaratie.
Va multumesc!
PFA care obtine venit din activitate agricola NU depunde D600 si NU plateste CAS. Am fost surprins dar acesta a fost raspunsul ANAF . detalii aici http://www.iiifpfa.ro/2016/01/20/obligatii/pensii/cas-si-d600-raspunsuri-de-la-anaf/
buna ziua,
am si eu PFA, sunt diriginte de santier, deci activitatea mea nu se desfasoara la domiciliu dar a trebuit sa trec in certificatul de la registrul comertului o adresa si am trecut-o pe cea de acasa. Va fi necesara o impozitare la primarie? toata activitatea mea se desfasoara pe santier sau la sediul unor firme – in cazul in care intocmesc devize de lucrari.multumesc
Salutare,
Ce se intampla cu pfa-urile la norma de venit ?
CAS-ul, acel 10.5% – se plateste calculat la norma ?
Iar pentru cei angajati cu norma intreaga de 8h/zi – se mai reduce norma de venit a PFA la jumatate ?
Multumesc anticipat
Puteţi clarifica care va fi schimbarea pentru cineva care nu lucra? Plătesc în plus 10.5%? Asta nu înlocuieşte D600? Cum e posibil să rămână amândouă ca obligaţii? Nu se calcă pe picioare/nu se referă la acelaşi lucru?
Am gasit un alt articol care arunca ceva mai multa lumina pe acest subiect. Vezi link:
http://codfiscal.net/42546/noul-cod-fiscal-2016-pfa-analiza-comparativa-a-modificarilor-privind-veniturile-pfa-ii-if-contributiile-sociale
PFA-urile la norma de venit vor plati deci CAS 10.5% din norma respectiva? Procentul de impozit de 16% ramane neschimbat?
Impozitul e altceva. Nu se umblă acolo.
Ce inseamna asta?! In 2016 voi putea opta sa platesc CAS doar 10,5% ?! Si ce ar insemna ?
Multumesc mult pt. explicatie, George A.
Nu vei putea opta, va fi obligatoriu. Opțională e plata a încă 15,8% pentru cei ce vor să le meargă ca vechime la pensie și această cotizare. Cei 10,5 nu se înregistrează ca vechime, respectiv nu vor fi „resimțiți” într-o eventuală pensie, intra în grupa taxelor de „solidaritate socială”
Multumesc, domnul Teo, pentru clarificare. Deci voi avea de plata la CAS 26,3% din venitul impozabil !! Si va mai fi obligatorie depunerea in Ianuarie a declaratiei D600 ? Acolo aveam optiunea de a declara suma Minima pe care sa-mi aplice cei 26,5% pt. CAS……
cu stima, George A.
D600 nu se modifica nici ca declarație nici ca obligație.
De unde se trage această concluzie?
Eu înțeleg că vechimea merge, se modifică doar valoarea pensiei.
Adică poți ieși la pensie la vârsta legală, având stagiul complet, dar pensia pe care o primești va fi corespunzătoare sumei plătite.
Legat de primul aspect. La plata pensiei, se păstrează acel plafon sub care nu se plătește pensie? (daca realizezi venituri nete pana in aproximativ 8.000 de ron/an parca).
Al doilea aspect, referitor la impozitul pe sediul social. Legat de decontarea utilităților. De unde stie primaria daca eu am decontat sau nu utilitatile. Ca in afara unui control, datele din contabilitate le cunosc doar eu. Va fi o impozitare voluntara, ma voi duce eu si le spun ca imi decontez cheltuieli?!
Va fi interesant.
1. Nu au legatura cele doua. Asta e o noua taxa si nu o reformulare a celei vechi. Nu exista o limita la aceasta.
2. Nu stiu. Spuneam ca e ceața acum. Sa asteptam normele.
La pensii, se stie daca va fi o plata anticipata, impartita in 4 trimestre? Adica suma minima pe luna x 12 luni/ 4? Urmand ca apoi in 2017 sa se faca regularizarea?
Probabil da la cei la normă de venit. Așteptam normele.